Informatii, descriere Myanmar

Info - Myanmar

Descriere

Myanmar, cunoscuta in trecut ca Burma, este o tara ospitaliera si diversa, chiar daca pana de curand era una dintre cele mai putin cunoscute tari din Asia. Pentru ca a fost inaccesibila pentru mult timp, a ramas una dintre putinele tari netulburate de lumea moderna, pastrand neatinsa autenticitatea traditiilor si aura de poveste a vremurilor trecute.

Myanmar este cea mai mare tara din Peninsula Indochinei, cu forme de relief variate, de la campii intinse, pana la creste muntoase inalte de-a lungul granitei cu Thailanda. In sud se afla zona de tarm cu plaje la Golful Bengal si Marea Andaman.
In Myanmar vei descoperi peisaje magnifice, situri arheologice si temple impresionante, piete colorate si zgomotoase, impresionante cladiri coloniale, monumente spectaculoase, dar mai ales, vei gasi un popor fascinant, prietenos si ospitalier.
Cu o mostenire culturala veche de peste 2000 de ani, Myanmar ramane una dintre cele mai misterioase si necunoscute tari asiatice, iar monumentele sale spectaculoase precum Golden Rock si Shwedagon Pagoda, orase ca Yangon, Bago, Mandalay, Monywa, Bagan, dar si peisajele si viata triburilor de pe Lacul Inle, atesta cultura vibranta a unei tari care va impresiona de la prima vedere.
Fast Facts

Nume: Republica Uniunii Myanmar
Capitala: Naypyidaw
Asezare: Stat situat in sud - estul Asiei, la Marea Andaman si Golful Bengal, intre Bangladesh si Thailanda
Moneda: Kyat - MMK
Fus orar: UTC+6:30

Originea si istoria numelui Myanmar

In 1989, tara si-a schimbat oficial versiunea engleza a numelui din Burma in Myanmar (impreuna cu schimbarea denumirii multor localitati, cum a fost si cazul capitalei, din Rangoon in Yangon). Denumirea oficiala a tarii in limba birmaneza, Myanma, a ramas neschimbata. Schimbarea denumirilor s-a dovedit a fi controversata politic, vazuta de unii ca fiind mai putin permisiva minoritatilor si nepedagogica.

Istoria Myanmar

Initial, un regat independent, in 1824-26, 1851-52 si 1885-86 Burma a fost invadata de Imperiul Britanic si a devenit parte a Indiei. Japonezii i-au alungat pe britanici impreuna cu Aung San si au ocupat tara in timpul celui de-al doilea Razboi mondial, dar a fost reocupata de britanici in 1945.

In 1948 natiunea a devenit suverana, cunoscuta ca Uniunea Burma, cu U Nu primul prim ministru. Guvernarea democratica s-a terminat in 1962 cu o lovitura de stat militara condusa de generalul Ne Win. Ne Win a condus tara aproape 26 de ani. In 1990 s-au tinut alegeri libere pentru prima data in aproape 30 de ani, insa victoria LND, partidul lui Aung San Suu Kyi a fost anulata de militari care au refuzat sa predea puterea.[1]

Una din cele mai proeminente personalitati din istoria birmaneza a secolului XX este fondatorul armatei si luptator pentru libertate, generalul Aung San, un student transformat in activist al LND, a carei fiica este laureata Premiului Nobel pentru pace si o imagine a pacii, libertatii si democratiei, Aung San Suu Kyi, acum arestata la domiciliu. A treia dintre cele mai recunoscute personalitati pe plan mondial este U Thant, care a fost secretar general al ONU pentru doua mandate, foarte respectat prin istoria Organizatiei Natiunilor Unite.

Politica Myanmar

Birmania s-a aflat sub guvernare militara din 1962. Actual sef al statului este generalul Than Shwe care detine titlul de „presedinte al Consiliului de stat pentru pace si dezvoltare”. Primul sau ministru numit a fost Khin Nyunt pana la 19 octombrie 2004, cand a fost inlocuit de locotenent-general Soe Win. Aproape toate fotoliile ministeriale sunt detinute de ofiteri militari. Sanctiunile SUA impotriva guvernului militar au fost in mare masura ineficiente, datorita breselor si dorintei, in principal a afaceristilor asiatici, de a continua sa investeasca in Birmania si sa initieze noi investitii, in principal in exploatarea resurselor naturale. De exemplu, compania petroliera franceza Total cumpara petrol din Birmania in ciuda faptului ca tara se afla sub sactiuni economice, cu toate ca Total (fosta TotalFinaElf) este subiectul unor procese in tribunalele din Franta si Belgia pentru implicare in abuzuri asupra drepturilor omului, de-a lungul conductei petroliere detinuta impreuna de Total, compania americana Unocal si de armata din Birmania. Industria de imbracaminte si incaltaminte din Statele Unite ar putea fi de asemenea afectata daca toate bresele in sanctiuni ar fi inchise, cu toate acestea ele sunt deja subiectul boicotarii anterioare a sanctiunilor americane impuse in iunie 2002.

Regimul este acuzat ca nu respecta drepturile omului, si situatia respectarii drepturilor omului in tara este subiect de ingrijorare pentru un numar larg de organizatii. Nu exista justitie independenta in Birmania si opozitia politica impotriva guvernului militar nu este tolerata.

In 1988 protestele impotriva proastei conduceri economice si a opresiunii politice au fost reprimate cu violenta, cand militarii au deschis focul asupra demonstrantilor. Fara indoiala, protestele din 1988 au pavat drumul catre alegerile din 1990, care au fost invalidate de militari. Aung San Suu Kyi, al carei partid de opozitie a castigat 83% din locurile in parlament la alegerile nationale din 1990, dar care a fost impiedicata de militari sa devina prim ministru, a obtinut lauda internationala ca activista pentru intoarcerea la guvernarea democratica a Myanmarului. Ea a obtinut Premiul Nobel pentru pace in 1991. Ea a fost pusa frecvent sub arest la domiciliu, cu toate acestea in ultimii ani regimul a dorit sa inceapa negocieri cu ea si partidul sau, Liga Nationala pentru Democratie. Ea a fost cel mai recent arestata la domiciliu la 31 mai 2003, urmare a unui atac al convoiului ei in nordul Birmaniei si ramane sub arest la domiciliu..

Diviziuni administrative Myanmar

Birmania este impartita in sapte regiuni si sapte state, bazate pe gruparile etnic dominante. Regiunile sunt in principal birmaneze, in timp ce statele sunt formate predominant din alte grupari etnice.

1. Regiuni (in birmaneza: taing): • Ayeyarwady (fosta Irrawady) • Bago (fosta Pegu) • Magway • Mandalay • Sagaing • Tanintharyi (fosta Tenasserim) • Yangon (fosta Rangoon)

2. State (in brmaneza: pyi) • Chin • Kachin • Kayin (fost Karen) • Kayah • Mon • Rakhine (fost Arakan) • Shan

Geografia Myanmar

Birmania este localizata intre Bangladesh si Thailanda, avand la nord China si India la nord-vest, cu litoral la Golful Bengal si Marea Andaman. Țara are o suprafata totala de 678.500 km2, din care aproape jumatate sunt paduri. Din punct de vedere topographic, tara are munti de-a lungul granitei sale cu India si China si in vest, care inconjura o zona centrala joasa in jurul raului Ayeyarwady, care formeaza o delta fertila la varsarea sa in mare. Majoritatea populatiei locuieste in zona joasa din centrul tarii.

Economia Myanmar

Economia este intr-o forma foarte saraca, din cauza lipsei de organizare a guvernului.

In anul 2012, doar in jur de un milion de persoane aveau conexiuni la telefonie mobila si doar aproximativ 400.000 de persoane aveau acces la Internet.[2]

Moneda Myanmar

Kyat este unitatea monetara a statului Myanmar, Codul sau ISO 4217 este MMK. Un kiat se divide in 100 pyas („sutimi”).

Demografia Myanmar

Grupul etnic dominant il constituie birmanezii. Limba birmaneza e o limba tibeto-birmana. 10% din populatie sunt descendenti shan, care vorbesc shan, o limba tai-kadai. Karen (kayin) constituie pana la 7% din populatie. Ceilalti sunt rakhine (arakan), chinezi, mon si indieni.

Birmaneza este limba oficiala in Myanmar. Engleza se vorbeste in general ca a doua limba. Budismul therevada este religia majoritatii populatiei etnic birmaneze (si rakhine), shan, mon si chineze, in timp ce crestinismul este dominant printre karen. Indienii practica hinduismul sau islamul.

Recomandari

La ce sa te astepti in Myanmar