A fost o bucurie sa regasesc in chipurile thailandezilor participanti, in gustul produselor, in mireasma sculpturilor in sapun…o bucatica din surprinzatoarea Thailanda!
Dar sa va povestesc cum am ajuns sa iubesc intregul concept “thai”!
Prin vara anului trecut “rasfoiam” linistita paginile agentiilor de turism si diverse bloguri de calatorie in cautarea destinatiei perfecte pentru vacanta de toamna/iarna 2015. Am ajuns, evident, pe pagina Eturiei, cu care aveam antecedente deosebit de placute (vezi testimonialul “Aventura mexicana”), si mi-a facut cu ochiul un circuit cu insotitor, Thailanda in depth, care urma sa aiba loc in a doua jumatate a lunii noiembrie. M-a atras, in special, complexitatea traseului, desi perjudecatile isi spuneau cuvantul. Asia nu era tocmai o destinatie pe care sa o pun pe lista prioritatilor. “Micii turisti” impertinenti, de care te lovesti la tot pasul prin batrana Europa, alaturi de cateva impresii, citite ici si colo, despre mizerie si saracie extrema, cantareau mult in luarea deciziei – de regula, in vacante iti doresti sa vezi partea frumoasa a lumii, nu sa te incarci negativ cu greutatile altora. La toate acestea, se adauga si faptul ca ideea unui circuit de grup ne cam speria, noi fiind obisnuiti cu vacante individuale, in care nu trebuie sa te supui unui program strict sau dorintelor majoritatii, ci poti fi…sa zicem…liber si impacat cu propriile alegeri. In final, tocmai aceste aspecte au fost cele care ne-au indrumat spre Asia. De ce sa punem etichete inainte de a cunoaste continutul? Astfel, pe 14 noiembrie porneam spre Thailanda, pentru a demonta prejudecati, alaturi de un mic grup de oameni, care s-au dovedit a fi deosebit de placuti. Eram 13 la numar, cu tot cu Cristina, insotitoarea noastra din partea Eturiei, pe care din prima clipa am ajuns sa o indragim, ca si cum am fi fost vechi prieteni.
Dupa o calatorie ce insuma, cu tot cu timpul petrecut in aeroportul din Doha, aproximativ 16 ceasuri, odata cu rasaritul soarelui aterizam in Bangkok. Asteptand randul la control pasapoarte, privirea imi cade pe un afis ce intampina calatorul cu un sincer “Welcome to Buddha Land!”, urmat de o serie de reguli de conduita intr-o tara majoritar budista. Citesc la repezeala acele randuri, completandu-mi putinele cunostinte despre budism si, in scurt timp, ne aflam deja in fata aeroportului, gata de aventura.
Primul impact cu Bangkok-ul nu este tocmai ce astepti de la o vacanta. Aerul fierbinte si umed care te invaluie atunci cand iesi din aeroport, aglomeratia specifica unei metropole cu peste 10 milioane de locuitori, mirosurile neobisnuite, alaturarile de kitsch, opulenta, zgarie-nori si colibe gata sa se prabuseasca, trenul si drumurile suspendate, multimea de barcute ce navigheaza in jos si in sus pe Chao Praya, toate fac din capitala o suma a contrastelor, pentru care nu esti pregatit nici vizual, nici olfactiv, nici emotional. Dar odata ce depasesti primul impact si iti lasi mintea libera, descoperi, de fapt, ca este vorba despre o lume a culorilor, a aromelor si a diversitatii!
Dupa ce am lasat bagajele la hotel, alaturi de Mac, ghidul local, si de Cristina (careia profit de ocazie sa ii multumesc pentru profesionalismul de care a dat dovada pe parcursul intregii vacante), am pornit in explorare. Inca din prima zi aveam sa revad in minte, neincetat, afisul din aeroport, pe masura ce descopeream Buddha Land-ul. Astfel, am vizitat Wat Traimit, Wat Pho cu al sau Buddha culcat, Grand Palace cu Wat Phra Kaew ce adaposteste micul Buddha de smarald, precum si templul de marmura din complexul Dusit, fiind impresionati, cu totii, de multitudinea de statui aurii infatisandu-l pe Buddha in diverse posturi si mudre. Am aflat ca exista cate o reprezentare a lui Buddha pentru fiecare zi a satamanii, de la Buddha mergand pana la Buddha meditand.
Astfel, ingredientele primei noastre zile in Thailanda pot fi rezumate dupa cum urmeaza: chedi-uri aurii, ofrande, munti de papuci la intrarea in temple, ploaie tropicala, un ananas delicios si amestecul de mirosuri, de la betisoarele arse in temple pana la pestii sau carnurile sfaraind pe gratarele vanzatorilor ambulanti, zgarie-nori si cocktail-ul servit la sky-bar-ul situat la etajul 64 si facut celebru de personajele din seria filmelor Hangover, asezonate cu compania vesela a intregului grup.
A doua zi, lucrurile aveau sa intre in oarece normalitate. Am pornit dimineata, odihniti, spre piata plutitoare Damnoen Sudak - mult prea turistica si lipsita de autenticitate, dupa parerile unora, dar impresionanta pentru cei ce viziteaza pentru prima data o astfel de piata; asa, ca noi. Pe parcursul zilei, am invatat lucruri interesante despre cultura thai, am degustat zaharul din flori de cocos, ne-am bucurat de o explozie de culoare la ferma de orhidee, ne-am plimbat cu barcile traditionale “long-tail” pe canale si ne-am lasat surprinsi de vanzatorii plutitori, care in timpul liber navigau pe internet folosind tablete de ultima generatie - probabil postau pe retelele de socializare marfa nevanduta. Plecand de la piata incarcati cu suveniruri, am facut un popas la Rose Garden, unde am asistat la spectacolele dedicate turistilor, care ne-au creionat o idee mai clara despre cultura locala. Vizita la Rose Garden ramane, de altfel, una speciala, aici avand ocazia sa interactionez, pentru prima data, cu un elefant. Bucuria copilareasca pe care am resimtit-o, hranind noul prieten cu trestie de zahar, nu poate fi cuantificata!
Ziua urmatoare am explorat pe cont propriu frumusetile orasului. Am inceput, asadar, cu o vizita la casa lui Jim Thomson, fost membru CIA care a descoperit in Thailanda o sansa de imbogatire, producand matasuri fine pentru casele de moda de la New York, dar care a disparut ulterior in circumstante misterioase. Dupa ce ne-am imbogatit privirea cu colectia de obiecte de anticariat a “disparutului” si am invatat cateva lucruri despre istoria matasurilor thailandeze, ne-am racorit cu un mango smoothie si am pornit spre incantatorul Vimanmek Teak, aparent cea mai mare cladire din lemn de teak din lume. Nu ma pot exprima asupra dimensiunilor, dar pot spune ca palatul merita vizitat, atat pentru specificul arhitectural, cat si pentru colectia de artefacte pe care o adaposteste. Vizita a reprezentat si un prilej bun de relaxare, inainte de a porni la pas pe stradute necunoscute, cu harta in mana, spre a ajunge la cel mai apropiat debarcader. O mica piata cu delicatese locale, multimi de trecatori grabiti, cate o cafenea ratacita, elevi in uniforme razand cu pofta, ghirlande de flori la colt de strada...si iata-ne deja la bordul vaporasului ce ne poarta spre Wat Arun, templul rasaritului – desi, din punctul meu de vedere, denumirea este total eronata, templul fiind cu adevarat impresionant in lumina calda a apusului. Desi partial in restaurare, sau tocmai de aceea, in incinta acestui lacas de cult am resimtit o liniste aproape tulburatoare. Seara am incheiat-o ciocnind un pahar la un alt sky-bar renumit, bucurandu-ne de luminile nocturne ale metropolei, multumiti de alegerea facuta in ceea ce priveste destinatia de vacanta!
Chiar daca obiectivele Bangkok-ului nu au putut fi epuizate intr-un timp atat de scurt, ziua urmatoare am pornit la drum. Astfel, circuitul a continuat cu o vizita la palatul de vara Bang Pa-In, o demonstratie de arhitectura mondiala intr-o gradina ce concureaza de la egal la egal gradinile marilor palate europene, urmata apoi de vizita la parcul istoric Ayutthaya, inscris in patrimoniul mondial UNESCO. Dupa o plimbare extenuanta printr-o sectiune a parcului, la temperaturi de peste 40 de grade Celsius, Mac ne-a facut o surpriza si ne-a dus intr-o croaziera pe Chao Praya, unde am servit o cina delicioasa, cu mancaruri traditionale pregatite de o familie de localnici si stropite cu bere locala, rece.
Dimineata urmatoare avea sa ne gaseasca la templul din Saraburi, ce adaposteste amprenta lui Buddha. Scaldat in lumina zorilor, templul se infatisa maiestuos la capatul treptelor marginite de serpi Naga. Desi armonia deplina regasita in incinta templului ne-a limpezit gandurile, elementul de maxima atractie al zilei l-a constituit, insa, intalnirea cu clanurile rivale de maimute din Lopburi. Emisiunile deja renumite cu maimutele la furat te ajuta doar sa iti faci o mica idee despre comportamentul acestora. Ne-a amuzat teribil modul in care se harjoneau, se aruncau in “piscina” sau interactionau cu turistii, incercand sa-i deposedeze de avutii. Spactacolul oferit de acestea ne-a captat atentia atat de mult incat am uitat adevaratul motiv al vizitei, respectiv templele locale.
O noua zi, noi experiente. Iata-ne pe biciclete, ratacind prin parcul istoric Sukhothai, de asemenea inscris pe lista patrimoniului mondial UNESCO. Cred ca ziua petrecuta la Sukhothai a fost, de departe, una din cele mai frumoasa zile ale circuitului: ne-a incantat plimbarea pe biciclete, in aerul racoros al diminetii, prin parcul cu incarcatura istorica si parfum suav de frangipani. Placuta a fost, de altfel, si plimbarea de la amiaza prin parcul istoric Si Satchanalai. Insa, odata intorsi la Sukhothai si pornind spre parcul istoric pentru a fotografia apusul, nu mare ne-a fost uimirea sa descoperim un loc cu totul diferit fata de cel lasat in urma la orele pranzului. Intregul parc era animat cu personaje in costume nationale, vanzatori ambulanti care gateau delicii care mai de care mai apetisante, alei acoperite cu lampioane chinezesti si lumini, foarte multe lumini! Localnicii se pregateau pentru festivalul Loy Krathong, ce urma sa aiba loc in urmatoarele zile. Cu acest prilej, am asistat si la un spectacol in aer liber, cu proiectii pe ruinele templelor istorice, cu muzica si dans, cu povesti despre istorie si cu un joc incendiar de artificii si faclii.
De la Sukhothai, drumul avea sa ne poarte apoi spre nord. Dupa o scurta oprire la Lampang, urmata de vizite la atelierul de umbrele din hartie si la fabrica de bijuterii din San Kamphaeng, am ajuns la Chiang Mai, la timp pentru a vedea apusul profilat pe dantelaria Templului Alb. Nu am avut ocazia sa vizitam interiorul acestei “capodopere” a artistului national thailandez Chalermchai Kositpipat, dar nici nu pot spune ca mi-as fi dorit in mod deosebit sa ii descopar pe Keanu Reeves sau pe Michael Jackson reinterpretati pe peretii unui templu budist.
Chiang Mai ne-a intampinat cu liniste si cu temperaturi ideale (trebuie sa recunosc faptul ca cele 40 de grade inregistrate la Ayutthaya ne cam naucisera). Am vizitat Wat Phra That Doi Suthep, situat pe munte, de unde ne-am bucurat de panorama orasului si am aflat lucruri noi despre ritualurile budiste; ba mai mult, ne-am descoperit viitorul cu ajutorul betisoarelor, fiind initiati astfel intr-unul din aceste ritualuri. Spre seara, am facut cumparaturi la Piata de Duminica, la Piata de Noapte si am servit cina pe malul raului, la lumina lampioanelor colorate.
Din Chiang Mai am pornit spre Chiang Rai, facand popas la un sat de munte unde ne-am plimbat prin padurea tropicala, condusi de un localnic si de cainele credincios al acestuia, am degustat fructe de cafea si am putut observa modul simplu de viata al localnicilor. Am ajuns in Chiang Rai pe inserat si ne-am racorit in piscina inconjurata de plante luxuriante a resort-ului.
Dimineata urmatoare avea sa imi trezeasca sentimente contradictorii. Astfel, aceasta a inceput cu o vizita la o tabara de elefanti din apropiere de Chiang Rai. Dincolo de nerabdarea de a interactiona cu inteligentele pahiderme, felul in care erau tratate de mahuti mi-a lasat un gust mai mult decat amar. Citisem deja despre exploatarea elefantilor din Asia de Sud-Est, dar speram sa nu am ocazia de a descoperi crudul adevar. In asteptarea celor care au facut excursii cu elefantii prin imprejurimi, am resimtit o bucurie imensa hranindu-i cu banane si trestie de zahar. Bietele animale, faceau tot felul de reverente pentru a multumi pentru inca o banana! Timpul nu ne-a permis, dar pe viitor intentionez sa vizitez numai centre unde, prin voluntariat, poti contribui la ingrijirea elefantilor salvati din astfel de tabere!
In continuare, Mac ne-a rezervat o noua surpriza: vizita la Triunghiul de Aur s-a completat cu o scurta escala in…Laos. Oare cu o ora de ratacire printr-o piata laotiana, o degustare de whiskey cu serpi si cateva guri de bere care ne-au impleticit gandurile, putem considera bifata inca o tara pe harta calatoriilor?...
Un drum lung, o ultima cafea cu Mac, o poza de adio si deja ne indreptam spre Phuket. Ah, marea! Cata fericire la gandul ca o vom revedea!
Despre Phuket nu pot spune prea multe, tinand cont de faptul ca din cele trei zile de sejur, doua le-am petrecut pe mare.
Astfel, prima zi a fost dedicata insulelor Phi Phi: o scurta oprire la binecunoscuta Maya Bay – putin cam aglomerata pentru a impresiona cu adevarat, urmata de o repriza de snorkel si de o oprire la laguna Pileh unde cei dornici de adrenalina faceau salturi spectaculoase de pe stanci in abisul albastru al marii, pranzul pe Phi Phi Don si apoi relaxare pe Bamboo Island. Ritmul alert al excursiei nu iti permite sa te bucuri pe deplin de farmecul locurilor. Mi-as fi droit sa zabovesc mai mult pe nisipul alb, la umbra, bucurandu-ma de turquoise-ul aproape ireal al apei.
A doua zi, a doua excursie, de data aceasta mult mai relaxanta si mai placuta, din punctul meu de vedere: insula Hong din Krabi, cu a sa laguna, cu Paradise Beach si cu o plaja pustie, doar pentru noi (aceasta din urma fiind adevaratul paradis), poza de rigoare la James Bond Island, pranz urmat de o scurta plimbare prin satul plutitor Koh Panyee, plimbare cu canoe prin padurea de mangrove – unde am avut ocazia sa vedem pesti mergatori, toate incheiate cu un dans in ploaie la Phanak Island. In ciuda timpului extrem de scurt alocat acestor excursii, multimea de peisaje si momente se intiparesc adanc pe retina si nu poti fi decat recunoscator vietii ca ti le-a dezvaluit!
Iata ca a sosit si ultima zi de vacanta, cand am decis ca este momentul sa ne odihnim. Asadar, ne-am bucurat de liniste si de soare pe plaja Nai Harn, cotata a 18-a in lume pe site-uri de profil, am admirat panorama de la Karon Viewpoint, am savurat un cocktail la piscina hotelului si, nu in ultimul rand, am experimentat renumitul masaj thailandez, incheind astfel un nou capitol al calatoriilor.
Nu poti rezuma in cateva randuri o experienta, asteptand ca cei care citesc sa inteleaga recunostinta pe care ai resimtit-o pentru faptul ca ti-a fost data ocazia de a descoperi atatea locuri frumoase, atatea zambete, atatea gusturi, atatea miresme si, mai ales, atatea emotii. Recomand oricui un astfel de circuit si doresc sa multumesc Eturiei ca, inca o data, a contribuit la crearea unor amintiri a caror valoare este incontestabila. Toate serviciile au fost la superlativ, hotelurile bune si foarte bune, ba chiar am primit mai mult decat am platit. Astfel, daca oferta mentiona vreo 5 mese incluse, am avut, de fapt, demipensiune in toate cele 10 zile de circuit. Fara a pune la socoteala croaziera cu cina de la Ayutthaya si vizita in Laos, care au fost surprizele partenerului local al Eturiei.
In final, ma vad nevoita sa recunosc ca prejudecatile au fost nefondate. Thailanda dezvaluie calatorului neinitiat cu specificul asiatic o lume aparte, cu temple si ritualuri interesante, cu sute de intruchipari aurii ale lui Buddha, cu accente de engleza stalcita, cu mancare delicioasa ce te imbie la fiecare pas, cu peisaje luxuriante invaluite in parfum de betisoare arse si de flori multicolore, dar mai ales, cu foarte multe zambete calde ale unor oameni educati si primitori, care isi deschid inima in fata celor cu care interactioneaza, printr-un un simplu “Sawadee ka/krap!” (salutul curent al thailandezilor). O tara a oamenilor liberi, asa cum spune inclusiv denumirea sa: liberi sa pretuiasca fiecare clipa, liberi sa se multumeasca cu putinul pe care il au, liberi sa fie fericiti - acesta este conceptul “thai” pe care l-am descoperit in cele doua saptamani de vacanta si pe care mi-ar placea sa il pot pune in aplicare si in viata curenta!
