Grupul nostru a inceput turul cu orasul Hanoi, localizat in partea de nord al Vietnamului. In timp ce Ho Chi Minh este cunoscut ca fiind un oras cosmopolit, Hanoi este considerat capitala antica ce aduce o vedere interesanta asupra culturii vietnameze. Daca esti in cautare de atractii istorice, iti recomand sa vizitezi Muzeul de Istorie Militara din Hanoi, Templul Literaturii, Mausoleul lui Ho Chi Minh si Lacul Hoan Kiem cu Podul Rosu si Templul Ngoc Son.
Hanoi mai este recunoscut si pentru cele mai mari market-uri, cum ar fi Dong Xuan Market, un bazar care are trei etaje si este extrem de mare. Acolo gasesti de toate: de la condimente pana la haine, suvenire si jucarii. Daca nu ai timp ziua sa faci cumparaturi, iti recomand sa prinzi weekendul in Hanoi pentru a putea merge la Night Market Lon Bien. Strazile, pe care ziua motoretele misuna neincetat, seara devin pietonale, iar localnicii vin si isi vand produsele.
Daca esti in cautare de situri culturale si religioase, iti recomand sa vizitezi Hanoi Old Quarte, Opera, Pagoda pe un Pilon, Catedrala Sf. Iosif si, seara, sa mergi la Teatrul de Papusi pe Apa. Spectacolul este in limba vietnameza, dar este atat de expresiv, incat iti dai seama despre ce e vorba. Este considerat un must see in Vietnam.
Din Hanoi, am plecat spre portul de imbarcare pentru croaziera de o zi in Golful Halong. Halong contine aproape 2000 de insule cu dimensiuni si forme impresionante si face parte din Patrimoniul UNESCO. Pe croaziera, ti se prezinta programul cu ce poti face in ziua respectiva si in urmatoarea zi pana la amiaza. Noi am ales sa mergem cu caiacul, dar croaziera iti ofera cooking class sau curs de tai chi.
Dupa debarcare, am fost transferati la aeroportul din Danang si am avut un zbor de aproape o ora pana in Hoi An. Drumul pana la Ba Na Hill a durat o ora si jumatate, dar, din pacate, am prins ceata, iar vizibilitatea a fost redusa. Ploaia si frigul nu ne-au descurajat si am plecat in explorare. Am urcat pana la Podul de Aur (Golden Bridge), am reusit sa facem cateva poze si, ulterior, am mers la Gradina cu Flori. A fost bine cat sa ne facem o idee, dar cel mai bine e sa se viziteze cand e frumos afara, acolo ai ce face si poti sta o zi intreaga fara sa te plictisesti! Ca sa ajungem pana in varf, am luat telecabina, cam 15 minute. Am vizitat Pagoda Linh Ung, Gradina Loc Uyen si Pavilionul Quan Am.
In Hoi An, am plecat la 08:30 dimineata si am facut turul de oras pe jos. Am vizitat casele vechi de 200 de ani ale negustorilor si ne-am plimbat printre stradutele inguste decorate cu lampioane. Am facut o oprire la Podul Japonez pentru poze, dupa care am continuat la cultul stramosilor, unde am vizitat altarul unei familii si am vazut cum se fac ofrandele. In drumul spre Hue, am trecut prin Danang si am facut o oprire pe una dintre colinele orasului pentru poze panoramice. De la Hoi An la Hue, drumul a durat in jur de trei ore si jumate cu tot cu opriri.
Hue e un oras mic, aici turul a inceput la ora 09:00. Am vizitat Citadela Imperiala a orasului, inscrisa in patrimoniul UNESCO. Complexul este destul de mare, am stat cam doua ore. Am vizitat biblioteca, sala de intalniri si un mic muzeu. De acolo, am avut un tur cu cyclo (ricsa) timp de o ora pe strazile orasului Hue. Inainte sa mergem la aeroport, am mai vizitat mormantul imparatului Khai Dinh si sala tronului.
Zborul spre Saigon a durat aproape o ora si jumatate. Inca dinainte de aterizare, am observat schimbarea de la vechi la nou. Saigon este un oras cosmopolit. Turul a inceput la 08:30 si intai am vizitat tunelurile din perioada razboiului cu francezii si americanii. Drumul pana la Tunelurile Cu Chi dureaza o ora. Cei pasionati de tir au ocazia sa mearga in poligonul vietnamez si sa traga cu diferite tipuri de arme. Ne-am intors in Saigon si am vizitat cladirea cu arhitectura coloniala a Postei, Catedrala Notre Dame si Palatul Prezidential. La Palatul Prezidential se viziteaza mai multe sali. La final, am oprit in Bazarul Ben Thanh, un bazar cu suvenire locale.
Itinerarul nostru a continuat cu satul Cai Be, acolo am luat barca cu motor si ne-am plimbat prin Delta Mekong, am fost la un atelier de familie unde se fac caramele din nuca de cocos si popcorn din orez. Pranzul l-am luat la o casa unde mai mult de patru generatii au trait acolo, iar arhitectura e traditional mandarina.
Zborul din Saigon pana in Phnom Penh a durat aproximativ o ora. Cambodgia este recunoscuta pentru istoria si templele sale.
Turul in Phnom Penh a inceput la ora 08:00, iar prima oprire a fost la Palatul Regal din centrul orasului. Am vizitat doar o incapere unde e sala tronului, ne-am plimbat prin curte, am oprit pentru poze si ulterior ne-am dus la Muzeul National. Acolo am avut alt ghid care ne-a prezentat diferite artefacte din perioada razboiului. Ultima oprire a fost la templul Wat Phnom, un mix de cladiri coloniale vechi si moderne.
Prima oprire din Siem Reap a fost la templele din grupul Roluos, Bakong, Lolei si Prea Ko. Am avut parte si de o plimbare cu carul cu boi si pe urma am fost binecuvantati de calugarul budist. A fost o ceremonie facuta pentru noi si ne-a dat cate o bratara la fiecare. Ultimele temple au fost Ta Prohm, Banteay Kdei si lacul Srah Srang.
Urmatoarea zi, am fost la Templul Bayon, unde era destul de aglomerat. Pe langa acesta, am vizitat Terasa Elefantilor si Terasa Regelui Lepros. In drum spre Angkor Wat, am luat tuk tuk-urile si ne-am plimbat prin templu si imprejurimi. Spre seara, am luat cina si am mers la un spectacol local, unde am urmarit dansurile traditionale khmere.
Pentru cei pasionati de constructii religioase, cultura si istorie, combinatia de Vietnam si Cambodgia este una ideala!
Highlights of Vietnam & Cambodia
Sunt multe lucruri pentru care Vietnamul ramane renumit... Pe langa razboi, acesta mai este cunoscut si pentru istorica veche, cultura diversa si peisajele uimitoare pe care le are.